Promoția IV a Academiei City Grill a absolvit cu brio cursurile de bucătar

Cursanții au primit la final diploma de calificare acreditată de Ministerul Educației Naționale și recunoscută în toate țările Uniunii Europene.

La acest curs organizat în noua locație a Academiei City Grill inaugurată anul trecut, au participat 17 dintre colegii noștri din grupul City Grill, selecționați de către managerii de locații în funcție de talent, abilități, dorința de a avansa, dar și de potențialul lor profesional.

Cursul, denumit ”Fundamentele bucătăriei”, a avut o durată de aproximativ 4 luni și a fost alcătuit din cinci module de teorie și 20 de zile de practică. Formatorii și mentorii acestei prime promoții au fost Cătălin Antonio Pîrvu - Training and Development Coordinator și Dan Tudor Țonescu - Head Corporate Chef City Grill. ”Am vrut să ne asigurăm că, la final, toți cursanții stăpânesc noțiunile de bază ale meseriei, în mod unitar și uniform, așa că am gândit pregătirea plecând de la materiile prime, organizarea bucătăriei, avansând treptat către metodele de preparare clasice, care constituie punctul de plecare absolut necesar în pregătirea oricărui bucătar”, dezvăluie Cătălin Antonio Pîrvu criteriile pe care a construit trainingul.

Pentru acest prim curs al Academiei de la Pescăruș am avut și trei invitați speciali, profesioniști cu o bogată experiență în arta culinară, care au susținut două workshop-uri tematice. Primul dintre module a fost predat cursanților de către chef Ștefan Bercea, președintele Asociație Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism, împreună cu fiul său, chef Dragoș Bercea, căpitan al reprezentativei naționale de juniori a României în diverse competiții internaționale, iar al doilea workshop a fost susținut de Iosif Ștefănescu, executive chef al restaurantului Osho.

Pentru examenul de absolvire, colegii noștri au susținut o probă teoretică și una practică, supervizate de comisia formată din cei doi traineri ai Academiei, cărora li s-a alăturat și Daniel Mischie - CEO City Grill. În afară de diplomele recunoscute la nivel european, absolvenții cursului au primit și însemne distinctive sub formă de bonetă de bucătar care, aplicate pe tunica de lucru, arată faptul că au urmat cursurile academiei. Pentru fiecare curs pe care îl vor urma pe viitor, absolvenții vor primi un astfel de semn distinctiv care să indică gradul de pregătire la care au ajuns și cunoștințele acumulate.

”Dincolo de competențele pe care le-au dobândit, cel mai mare câștig este acela că au dobândit încredere în ei și recunoașterea abilităților dobândite”, spune Cătălin Antonio.

La sfârșitul cursului, șefii de promoție ai celor două grupe de curs au fost recompensați cu un premiu în bani în valoare de 100 de euro. Pe lângă aceasta, toți absolvenții au avut parte de o surpriză neașteptată - fiecare dintre ei a primit un voucher de vacanță în valoare de 1.000 de lei oferit de Grupul City Grill.

”Este foarte important că partenerii grupului nostru au înțeles cât de importantă este pregătirea oamenilor și s-au alăturat Academiei City Grill. Cele două acorduri încheiate cu Selgros și Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism ne dau încrederea că acest proiect strategic va continua cu succes și se va transforma într-un standard pentru pregătirea profesioniștilor din acest domeniu”, încheie Cătălin Antonio Pîrvu.

echipa
08-03-2019