Cununa lui Manuc

Manuc s-a prăpădit cu vreo sută de ani înainte ca România să devină o țară, dar tot timpul vieții sale a înțeles mai bine ca nimeni spiritul românesc a cărui vechime nu se poate măsura în centenare, ci în milenii. Tocmai din această pricină, Manuc a adus pe mesele mușteriilor, în primăvara lui 1815, o piesă măcelărească uimitoare. Inițial a numit-o “Cotlete a la Costache”, după calfa de măcelar ce a născocit-o, un băiețandru din Bariera Oborului, Costache Suru, care lucra în măcelăria lui Hagi Bei, cam bețiv, dar foarte iscusit. Cu timpul însă, mesenii au numit-o Cununa lui Manuc, căci văzută din depărtare cum vine spre masă pusă pe tipsie, arăta ca o cunună de împărat. Revenind la piesa în sine, trebuie spus că e compusă din aproape două kg de cotlete netăiate între ele și, așa cum însuși Manuc spunea, întoarse pe dos. Când Hagi Bei i-a arătat lui Manuc isprava băiețandrului, acesta a privit-o cumpătat, iar apoi umblă vorba c-ar fi zis – „Asta piesă pentru român măi, ca să aibă ce-mpărți.” După aproape 210 de ani, am redescoperit rețeta în arhiva Hanului și am readus Cununa lui Manuc pe mesele bucureștenilor. Ca să aibă ce împărție.