Cristina Cociaș - Brand Manager Caru’ cu bere:

Cum am ajuns să conduc cel mai renumit restaurant din România.

Lucrez în Grupul City Grill încă de la început, din 2004. M-am angajat ca șef de tură la City Grill Primăverii, pentru că, deși eram foarte tânără, acumulasem deja experiență în restaurante, unde am lucrat încă din studenție, de la 18 ani.

La scurt timp de la angajare am promovat pe poziția de Assistant Manager, iar în 2007 am ajuns directorul locației City Grill Primăverii. Trei ani mai târziu, în 2010, am promovat pe poziția de Brand Manager la Hanul Berarilor Interbelic, iar din 2012 am preluat conducerea restaurantului Caru’ cu bere. Nu m-am gândit niciodată că aș putea să ajung vreodată în această poziție, dar cunoștințele pe care le-am acumulat și încrederea pe care am avut-o reciproc eu și echipa de management a companiei au contat foarte mult în parcursul meu profesional.

Preluarea conducerii Carului a fost pentru mine o mare responsabilitate. Asumarea unei astfel de poziții este o provocare pentru oricine, dar mai ales pentru o femeie. Caru’ cu bere se află în grupul nostru din 2006, iar atunci când l-am preluat eu, am găsit o echipă unită, deja închegată. La început nu a fost deloc ușor pentru că a trebuit să fiu acceptată și recunoscută ca lider într-o echipă deja formata, lucru pe care l-am reușit până la urmă.

Restaurantul nostru are o echipă foarte mare, de peste 200 de oameni, iar ca să te impui trebuie să stăpânești foarte bine ceea ce ai de făcut. Așa le arăți oamenilor că pot avea încredere în tine și acesta este primul pas. Atunci ei știu că se pot baza pe tine. Din fericire, eu am început de jos în această meserie și nu am uitat niciodată de unde am plecat, ceea ce a contat foarte mult în fața oamenilor pe care îi conduc astăzi.

Un alt lucru foarte important este corectitudinea – dacă nu ești corect, riști să pierzi cel mai important element al unei relații pe termen lung, încrederea. O data pierdută această încredere, oamenii nu te mai urmează și atunci eșuezi.

Apoi, nu trebuie să treci peste nici un lucru și să îl tratezi ca fiind neînsemnat. Ceva ce poate părea neînsemnat pentru un om, pentru celălalt poate fi foarte important. Și, foarte important, nu trebuie să lași situații nerezolvate sau nelămurite. Așa se construiesc relațiile cu oamenii și rezultatele vin pe măsura reacției de empatie și înțelegere pe care tu, ca lider, o ai față de oamenii din echipa pe care o conduci.

În echipa noastră întotdeauna ne oferim sprijinul reciproc. Avem o relație mai mult decât profesională – e chiar una foarte personală, în care eu cunosc toate nevoile lor, toate problemele care apar și care sunt uneori extrem de urgente. Atunci trebuie să reacționezi pentru că asta așteaptă ei de la un lider. De multe ori e nevoie să mă implic în rezolvarea problemelor personale ale oamenilor mei pentru că sunt momente când nu știu cum sau nu au resurse pentru a-și rezolva anumite probleme, iar eu sunt cea mai apropiată persoană care îi poate sprijini. În egală măsură, simt în fiecare moment sprijinul echipei în întreaga mea activitate, ceea ce este foarte important pentru orice lider.

Și, poate mai presus de toate, trebuie să fii un bun organizator. Oamenii au nevoie să știe dinainte ceea ce au de făcut, au nevoie să știe cum trebuie făcut și pentru asta trebuie să ai un sistem de reguli și proceduri care să fie cunoscut și respectat de întreaga echipa. Oamenii nu rezistă mult timp într-un loc în care fiecare face cum crede, într-un loc în care este haos și lucrurile nu se desfășoară într-un mod bine organizat. Iar atunci când coordonezi o echipă de peste 200 de oameni, trebuie să ai un sistem foarte bine construit.

Sigur că apar situații noi foarte des, nici o zi nu seamănă cu alta. Trebuie să fiu permanent pregătită și disponibilă pentru provocările neprevăzute, dar tocmai asta îmi place la meseria mea, că nu intru niciodată în rutină. Crezi că după atâția ani nu are ce să te mai surprindă, însă ne confruntăm mereu cu tot felul de situații neașteptate. În final, ai o satisfacție foarte mare atunci când vezi că ai găsit soluția potrivită, soluție care, de fapt, nu e scrisă undeva, ci ai aflat-o chiar tu.

Caru’ cu bere nu este un restaurant ușor, primim în fiecare zi peste 2.000 de oaspeți. Dacă te oprești și asculți ce se întâmplă în jur, îți dai seama că de dimineață până seara se aude un zgomot de fond constant – este viața unui restaurant aglomerat, cel mai cunoscut restaurant din România. Noi ne-am obișnuit cu asta, este ceea ce facem în fiecare zi, este sunetul muncii noastre.

echipa
23-03-2019