Primul ei job a fost de hostess, imediat după ce a terminat facultatea. A înțeles atunci că zâmbetul, amabilitatea și dorința de a învăța mai mult sunt elementele cheie ale unui job care presupune interacțiunea cu oamenii. Apoi, a mai urcat o treaptă: a ajuns ospătar, a învățat meniurile și cum să facă recomandări. Doi ani s-a ocupat exclusiv de asta. I-a plăcut mult, așa că următorul pas a fost saltul spre evenimente.
A te ocupa de evenimente cu cel puțin 40 de persoane poate fi copleșitor pentru mulți, dar pentru Bianca a fost o adevărată provocare. 2019 a fost cel mai aglomerat an pe partea de evenimente.
Avea de răspuns la peste 130 de e-mail-uri în fiecare zi, cererea era foarte mare și trebuia găsită o soluție de fiecare dată. Cireașa de pe tort? Organizarea Revelionului. La petrecere au venit 500 de persoane.
Când credea că nu o mai poate surprinde nimic în materie de provocări, a mai venit una! Cristina Cociaș, Brand Manager la Caru’ cu bere și mentorul ei, a anunțat-o că se deschide concursul pentru postul de Asistent Manager.
„Am avut susținerea Cristinei. M-a ajutat foarte mult atât pe plan personal, cât și profesional. M-a susținut chiar și când am greșit. Cele mai multe lucruri pe care le știu le-am învățat de la ea. Suntem și aceeași zodie, deci mi-a fost mult mai ușor să o urmez.“
S-a înscris la concurs, a trecut prin testele cu întrebări, a participat la probele de role play și a primit feedback-ul colegilor. Pozitiv. Astăzi ocupă postul. Și nu a fost singura avansată. O treaptă mai sus vine mereu la pachet cu mai multe responsabilități, dar e și plăcut. La #CityGrill, încurajăm evoluția fiecărui angajat. Educația, asumarea și meritocrația sunt trei dintre valorile după care ne ghidăm și stau la baza fiecărei cariere de succes.
„Am încredere în mine. Cel mai important pentru un om este să creadă în ceea ce face. Dacă greșim, ne asumăm. Cel mai mare câștig al meu: plec fericită acasă.“