A doua noastră familie

În luna în care a împlinit 35 de ani, Sia Aurica a făcut și cel mai important pas din punct de vedere profesional – a avansat ca șef de tură în bucătăria Hanu’ Berarilor Casa Elena Lupescu.

În urmă cu câțiva ani, tânăra din Fundeni nu s-ar fi gândit că va ajunge vreodată în acest punct.

Cum ai ajuns să lucrezi ca bucătar în restaurant?

Am venit în Hanu’ Berarilor Casa Elena Lupescu acum 5 ani, ca menajeră, dar pentru că îmi place bucătăria, ori de câte ori a fost nevoie, m-am implicat cu plăcere. Mergeam pe prânz și ajutam de fiecare dată când mi se solicita asta. Am început pe față, la montat, și am învățat ce trebuie să fac de la colegii pe care i-am văzut la lucru, însă mereu mi-am dorit mai mult pentru că îmi plăcea noua mea meserie. Am început să învăț, iar șefa mea, Ileana Mihoc, directorul de acum, m-a susținut și mi-a spus tot timpul ”tu poți mai mult”, ceea ce m-a motivat foarte mult.

După un timp, am avut surpriza de a mi se propune să merg la Academia City Grill, lucru care s-a dovedit o experiență extraordinară. Am urmat cursurile timp de trei luni, din noiembrie, până în februarie, și chiar dacă am avut mâna ruptă, asta nu m-a împiedicat să fiu prezentă în fiecare zi. Am lucrat tot timpul, am fost hotărâtă ca asta să nu mă țină pe loc. A fost o experiență nemaipomenită, iar timpul a trecut foarte repede. Am lucrat cu oameni excepționali, de la care am avut foarte multe de învățat.

Cum te-a schimbat Academia?

La Academie am învățat despre absolut tot ce înseamnă un restaurant – de la regulile de igienă și de siguranță în muncă, până la modul în care se înființează un restaurant. Toate lucrurile acestea îți lărgesc foarte mult orizontul, înțelegi cum funcționează acest business și ce legătură este între toate departamentele.

După ce am terminat Academia, m-am întors în bucătărie și am început să mă implic și mai mult, acum că înțelegeam altfel cum stau lucrurile, și așa, am ajuns în postul de șef de tură (SPV).

De ce ți s-a propus acest post?

Implicarea contează foarte mult. Șefii mei au văzut felul în care lucrez, au avut încredere în mine și, pe baza evaluărilor zilnice care au fost tot mai bune, am reușit să ajung aici. Eu consider că dacă îți place ceva, te implici, și așa îți faci treaba bine și tu ești satisfăcut. Cred că la serviciu nu vii doar pentru bani. Mie îmi place ceea ce fac și nu mai contează dacă iau banii respectivi, important este să știi că ai clienți mulțumiți. Cel mai mult mă bucur când ospătarul vine de la masă și îți transmite mulțumiri din partea oaspeților.

Ce atribuții ai pe acest post?

În primul rând, în momentul în care intri în bucătărie ca șef de tură trebuie să faci verificarea mărfii, a cantităților, în funcție de care trebuie să dai comenzile spre furnizori, ținând cont și de preparatele pe care le ai de făcut pentru a doua zi. Apoi trebuie să te asiguri că echipa e completă și ai oameni pe fiecare post, iar în cazul în care nu îți vine un om, trebuie să știi cum să îi acoperi lipsa. Comunicarea cu oamenii e foarte importantă – tonul pe care îl folosești, cuvintele pe care le spui, contează foarte mult în această relație. Nu trebuie să dai ordine, nu așa obții rezultate. Oamenii trebuie să înțeleagă de ce li se încredințează o anumită sarcină și atunci o vor duce la bun sfârșit mult mai repede și mai bine.

Recunosc că în noua mea funcție simt un pic de teamă și presiune, dar cred că este normal pentru că treci la un alt nivel și, odată cu asta, crește și răspunderea pe care o ai. Înainte aveam un șef care le făcea pe toate, eu aveam grijă doar să îmi îndeplinesc sarcinile exacte care mi se dădeau. Acum, în poziția asta, sunt foarte multe lucruri de făcut. Trebuie să știi ce comenzi să dai furnizorilor, trebuie să le stabilești din timp, trebuie să știi ce să faci dacă nu mai ai anumite ingrediente. Tu ești cel de care depind multe lucruri, ești cel care trebuie să se asigure că oamenii care lucrează în bucătărie au tot ce le trebuie ca să își facă treaba.

Cum te descurci cu aceste noi sarcini?

Treptat începi să înveți, capeți experiență și te adaptezi. Primesc sprijin atât din partea șefilor, dar și din partea celorlalți, șefi de sală, manageri și colegi. De fiecare dată mi se explică lucrurile pe care nu le-am înțeles sau cele pe care nu le-am mai făcut și asta e foarte important, să știi că ai tot timpul în jurul tău oameni care te încurajează să înveți și să avansezi.

Colegii tăi cum au privit avansarea ta?

Eu de fiecare dată i-am încurajat pe cei din jurul meu să facă mai mult, să-și dorească mai mult. De exemplu, am o colegă care îmi doresc foarte mult să meargă la Academie. De fiecare dată i-am spus că trebuie să facă pasul ăsta, chiar dacă ea nu are încredere și își găsește diverse scuze. I-am spus că o să fie o experiență foarte plăcută, care o să-i deschidă orizontul pentru că acolo sunt lucruri total diferite față de ceea ce faci în munca de zi cu zi în restaurant. Și eu am fost susținută și încurajată, și așa simt că trebuie să fac și eu cu alții.

Ai mai lucrat în restaurant înainte să vii aici?

Nu, nu am avut nici o legătură cu domeniul ăsta, înainte am fost croitoreasă. Cred că atunci când am venit la City Grill am avut noroc pentru că am intrat într-un domeniu care îmi place foarte mult și am găsit o echipă foarte unită. De fapt, asta e foarte important pentru că aici petrec foarte mult timp, și dacă nu mi-ar plăcea sau dacă oamenii nu ar fi ok, atunci nu aș putea face față. Aici petrecem foarte mult timp și echipa ne-a devenit o a doua familie pentru mine și pentru colegii mei.

echipa
04-11-2019